Prima data cand am auzit de micromanagement a fost la vechiul job cand managerul (Gerard Szatvanyi) m-a atentionat ca asta fac eu si ca as putea sa deleg in totalitate unele task-uri fara sa incerc sa repar singura munca celorlalti. 

Am devenit atunci constienta de aceasta situatie insa acum privind in urma imi dau seama ca am continuat sa fac micromanagement. 

Cred ca acest lucru se intampla oamenilor tehnici care avanseaza la o pozitie de middle management fara sa-si dea seama, insa, ca o data cu cresterea lor trebuie sa se axeze mai mult pe construirea unor abilitati de negociere, comunicare, motivare etc.

Ce este de fapt micromanagementul?

Potrivit Wikipedia micromanegementul este:

a management style where a manager closely observes or controls the work of his or her subordinates or employees. Micromanagement is generally used as a negative term

Ceea ce trebuie adaugat este ca micromanagementul nu este legat numai de relatia dintre un sef si subordonatii sai ci poate aparea intre oricare dintre membrii unei echipe. 

Mai mult decat atat micromanagementul poate aparea si in relatia dintre un client si furnizor, cazul acesta fiind cred cel mai greu de rezolvat. 

Cateva exemple de micromanagement

Micromanagementul cel mai grav este atunci cand seful vine si iti spune ca metoda in care faci tu un lucru nu este buna pentru ca pur si simplu nu este cea pe care el o foloseste si te obliga sa-ti schimbi metoda pentru a te putea verifica. 

Tot micromanagement este atunci cand angajatul isi stabileste o anumita lista de prioritati pe o zi si seful intervine in programul acestuia pentru a-l schimba. Binenteles aici pot fii mai multe cauze. Uneori este necesara interventia pentru ca apar lucruri neprevazute. Indiferent de motiv, insa, angajatul se va simti fara doar si poate frustrat.

De unde se trage micromanagementul?

Micromanegementul se poate trage fie dintr-o atentie excesiva la detalii, fie dintr-o dorinta de a dovedi ceva superiorului, fie dintr-o nevoie exagerata de a detine controlul. 

Se pare ca una dintre presupusele scuze ale unui micromanager ar fii ca stilul lui/ei este de fapt “structurat si organizat” ceea ce m-a amuzat, acestea fiind exact cuvintele pe care le folosesc si eu.  

Efectele secundare ale micromanagementului

- transmiterea unui mesaj negativ: “nu am incredere in tine”, “nu cred ca poti face jobul acesta singur/a” implicit demotivarea persoanei respective;

- daca este vorba de un micromanagement drastic si manifestat fata de toti oamenii din echipa atunci rezultatul muncii unei intregi echipe este de fapt viziunea unui singur om care este mai putin probabil sa fie calitativa decat daca era rezultatul unui brainstorm de idei al echipei; 

Exista totusi cazuri in care micromanagementul este un lucru pozitiv? 

Aici ii dau dreptate lui Michael Eisner (fost CEO la Walt Disney) care afirma intr-o conferinta ca micromanagementul e ok sa apara ca o actiune in urma unei idei mai bune. Cu alte cuvinte daca managerul observa ca un rezultat nu serveste in totalitate scopului inital fie din cauza ca oamenii implicati direct s-au concentrat pe alte scopuri intermediare (design, siguranta in folosire) fie pentru ca a fost o scapare, atunci este ok sa intervina pentru a corecta greseala.  

Ca un raspuns personal la intrebarea din titlu: da, poti evita micromanagemntul.

Pentru asta trebuie sa fii in primul rand constient ca esti un micromanager. Ca pentru orice problema acceptarea este primul pas spre rezolvare. Apoi trebuie sa-ti invingi orgoliul personal si sa fii constient care iti este rolul in echipa. Ideile tale pot fi interesante insa pana la urma cei care sunt specializati pentru un anumit job stiu mai bine.

Un articol interesant despre cum sa te vindeci de micromanagement este aici.

La final un filmulet amuzant legat de micromanagement:

Caracteristicile umane, spun eu, se impart in patru categorii:

1. puncte tari
2. puncte slabe
3. chestii pentru care esti orgolios
4. chestii de care ti-e rusine

Un film interesant despre experienta unei cercetatoare care a suferit un atac cerebral. 

O carte interesanta pe care o citesc acum despre branding. Voi reveni cu impresii. 

Azi am prezentat la Brainrock pentru dragii mei colegi de la MB Dragan.

Mi-a venit ideea sa vorbesc despre aceasta tema dupa ce am vazut o conferinta pe ted.com tinuta de Larry Lessig un profesor de drept de la universitatea din Stanford si un militant impotriva legii copyright-ului in forma existenta.

Larry Lessig sustine ca tehnologia noua influenteaza in general modul in care cultura este creata si distribuita. De asemenea, uitandu-se inapoi in istorie observa cum legea “a inchis ochii” in fata radio-ului, televiziunii, dvd recorder-elor si nu a considerat piraterie distribuirea continutului copyright-at pe aceste cai … desi potrivit definitiilor din lege este piraterie.

Acum, cand noua tehnologie este cea digitala si distribuirea continutului e facuta de oameni prin sharing si nu corporatii, legea nu a mai inchis ochii.

Aceasta inversunare impotriva sharing-ului nu poate sa aibe decat doua urmari:
a) sa-l faca sa creasca
b) sa omoare/inhibe creativitatea si inflorirea culturii.

O alta prezentare interesanta este Who owns culture? care este de fapt o conversatie intre Larry Lessig si Jeff Tweedy (muzician). Un transcript al discutiei poate fi gasit aici.  Ceea ce este interesant este ca Tweedy emite posibilitatea ca muzicienii sa faca bani fara sa existe casele de productii si sa share-uiasca muzica de dragul muzicii. Cred ca in cazul asta ar face muzica numai cei care sunt cu adevarat pasionati si talentati si s-ar ajunge ca acum sute de ani cand pictorii spre exemplu erau recunoscuti ca mari artisti abia dupa moartea lor.

In final, iata un filmulet interesant:

Ieri, pe Discopery am aflat despre misiunea de explorare a planetei Marte in cautarea unor urme de apa. Doi robotei inteligenti Opportunity si Spirit locuiesc de peste 4 ani pe Marte si cu pasi marunti descopera o noua lume.

Opportunity este un robotel norocos si indraznet iar Spirit o robotica perseverenta, cam ghinionista dar care si-a transformat din ghinion un avantaj. Poate este prea mult sa caracterizezi asa doi roboti, insa, intamplarea/soarta a facut ca lucrurile sa para exact asa.

Opportunity este cel care a aterizat perfect intalnind in calea sa de indata un mic crater, astfel putand sa se opreasca; a avut ocazia la doar cativa kilometri de la locul de aterizare sa studieze niste formatiuni de roci nemaivazute pana atunci pe Marte si nu a avut probleme niciodata cu energia solara.

Spirit,  pe de alta parte, a aterizat intr-o zona unde nu s-a gasit nici o dovada ca ar fi fost apa in trecut, asa cum se astepta, a trebui sa mearga multi kilometri pentru a cerceta alta zona, a fost prafuita si a functionat o buna perioada cu energia la jumatate, a ramas impotmolita, i s-a stricat o roata insa cu toate astea a rezistat eroic si a scapat si din cele mai grele incercari. Mai mult decat atat impotmolirea ei in nisip a fost de bun augur pentru ca imediat langa locul impotmolirii s-au descoperit niste roci foarte ciudate.

Oamenii care piloteaza acesti robotei sunt supusi unui stres enorm trebuind sa aiba grija la orice comanda trimit roboteilor. Unii chiar au vise urate cand unul dintre roboti pateste ceva si sunt sigura ca atunci cand acestia vor muri va fi ca si cum le-a murit cineva drag.

Pana si eu am prins drag de ei doar urmarind acest documentar.

Nu mai vizionasem un film la cinema de mult. Mi-era dor de sentimentul acela… pe care nu-l pot descrie momentan.

Am ales comedia Yes Man cu Jim Carry. Stiam ca a mai avut o comedie in care era obligat sa spuna da la orice (sau poate confund acum actorul). Oricum eram curioasa sa vad despre ce este vorba.

Pe langa faptul ca a fost destul de amuzanta, mi-a produs si un insight. Mi s-a parut foarte important si urgent sa “spui da vietii” asa cum face si personajul principal si mi s-a parut foarte adevarat ca majoritatea oamenilor au o teama de a face ceea ce vor cu adevarat. Acesta e motivul pentru care oameni pe la varsta a doua au multe regrete, frustrari si sunt inversunati impotriva sistemului: pentru ca nu au avut curajul la timpul potrivit sa-si urmeze visul, sa spuna da vietii.

Singurul responsabil pentru ceea ce ti se intampla esti chiar tu.

(Am scris acest post pentru a ma motiva pe mine insami. Am impresia ca mi se transmite acelasi mejas prin o multitudine da cai si tot am tendinta sa-l uit. Pana la urma am sa-l bag la cap…)

De curand am descoperit articolul lui Mark Boulton despre Grid Systems (cam vechi dar foarte interesant pentru mine). Este de fapt o serie de 5 articole care sunt menite sa ajute designerii sa calculeze compozitia. In loc sa rearanjezi/repozitionezi elementele in pagina pana “da bine” poti sa folosesti niste reguli pentru a construi o compozitie echilibrata.

Ce am retinut?

a) Cel mai simplu grid ar fi cel simetric care se construieste divizand suprafata totala in functie de chiar ratio-ul acesteia;
b) O regula mai complexa de divizare ar fi aceea care tine cont de cifra magica: Phi;
c) Web-ul nu-i ca print-ul (cum iarna nu-i ca vara :) ) sau … e mai greu sa faci grid-uri pentru web;
d) Poti sa-ti verifici cu usurinta respectarea grid-ului (odata ce treci la html&css) folosind o imagine cu grid-ul ca background al paginii web;
e) Daca vrei sa ai mai multe teme pentru acelasi site atunci creezi mai multe clase pentru <body>.

Mai multe puteti afla citind articolul.

Am dat peste un site util care te ajuta … sa-i ajuti pe altii. 

Discuti cu cineva pe mess si trebuie sa-l directioneezi catre un google search. In loc sa-i dai link-ul imens generat de google pur si simplu scrii http://gog.is/ urmat de cuvantul cheie si acest link il va directiona spre rezultatele cautarii dupa cuvantul cheie. 

Ar fi util daca as avea si posibilitatea sa-i spun sa caute numai in paginile scrise in romana sau alta limba.