Zilele trecute am vazut filmul Helvetica. Nu am putut sa-l vad intr-o singura repriza. Am avut nevoie de 3 zile pentru a-l vedea. Unele secvente a trebuit sa le vad de doua ori.

Filmul este un documentar creat in jurul celui mai cunoscut si mai folosit font din ultimii zeci de ani: Helvetica. Unii il detesta, altii il iubesc, majoritatea il respecta. Oricum ar fi Helvetica nu poate trece indiferent.

Primul nume al fontului a fost Neue Haas Grotesk insa dorinta celor ce l-au creat era sa devina un font larg raspandint in Europa deci nu putea sa pastreze acest nume greu de pronuntat. S-a propus mai tarziu sa se numeasca Helvetia dupa numele latin al Elvetiei insa nu toti cei implicati in procesul decizional au fost de acord. Urmatoarea propunere care a fost si acceptata a fost Helvetica.

Multi designeri de fonturi celebri au dat curs invitatiei lui Gary Hustvit pentru a impartasi cate putin despre parerile, experientele si amintirile lor in legatura cu Helvetica.

Un film minunat pe care il voi vedea de mai multe ori pentru ca sunt sigura ca sunt o multime de detalii noi pe care le voi descoperi la fiecare vizionare.

Verdana a fost creat in 1996 de catre Matthew Carter la cererea Virginiei Howlett care lucra pe vremea aceea la Microsoft. Inainte de Verdana exista fontul MS Sans Serif care avea dezavantajul de a avea doar doua marimi si a nu fi scalabil. S-a simtit nevoia unui font scalabil si lizibil si astfel a luat nastere Verdana.

Matthew Carter este si designerul fonturilor: Georgia si Tahoma. Tahoma, de fapt, este o versiune condensata a fontului Verdana. Acesta din urma este foarte lat si nu se preteaza pentru heading-uri asa ca poate fi inlocuit cu incredere cu Tahoma.

Numele de Verdana este o combinatie intre Verde (Washington-ul si Seattle-ul sunt recunoscute ca niste zone verzi)  si Ana (numele fiicei mai mari a Virginiei).

De la aparitia lui, fontul a devenit foarte popular fiind pe locul 5 in preferintele utilizatorilor de Windows si pe locul 6 in preferintele utilizatorilor de MAC OS.

Zilele trecute am descoperit un artist minunat citind acest articol pe Abduzeedo. Se numeste Leonid Afremov si picteaza cu cutitul in ulei. Lucrarile sale se remarca dupa cum puteti vede mai jos prin folosirea excelenta a luminii si culorii.

Personal cred ca lucrarile sale sunt exceptionale. M-au dus cu gandul la stilul eye-candy din design-ul web si primul cuvant care mi-a venit in minte a fost “delicios”.

Automn Kiss - Leonid Afremov

Dupa ce l-am vazut pictand intr-un filmulet de pe youtube (mai jos) am devenit foarte curioasa legat de tehnica folosita de el. Am aflat ca folosirea cutitului are cateva avantaje in fata pensulii: rapiditatea aplicarii vopselei, flexibilitatea cutitului care permite aplicarea vopselei in forme si marimi diverse, usurinta curatirii cutitului.

Abia astept sa incerc si eu!

Il folosim des dar multi dintre noi nu ii cunoastem originile. Este vorba despre ampersand.

Ampersandul este una dintre cele mai folosite ligaturi. O ligatura este o legatura facuta intre 2 sau 3 litere dintr-un cuvant. Cele mai intalnite sunt fi, ff, ffl dar si ampersandul.

Acesta nu mai este perceput momentan ca o ligatura insa la origine provine de la cuvantul et care in latina inseamna si.

De unde vine insa denumirea ligaturii si anume cuvantul ampersand? Ei bine, wikipedia ne ofera cateva variante posibile.

Potrivit primeia se pare ca englezii includeau la sfarsitul alfabetului si semnul &. La recitarea acestuia in fata oricarei litere care poate reprezenta si un cuvant spre exemplu “I” (Eu) puneau expresia latina “per se“. Acelasi lucru se intampla si cu & astfel ca la sfarsit recitarea alfabetului suna cam asa “x, y, z, and per se and“. Cu timpul aceasta alaturare de cuvinte s-a transformat in ampersand, denumirea actuala a ligaturii &.

O alta explicatie ar fi ca Andre – Marie Ampere folosea foarte des in publicatiile sale acest semn si cu timpul el a capatat numele “Ampere’s and”.

Personal prefer prima explicatie a originii acestui cuvant.

In partea dreapta este un tablou/afis  foarte frumos realizat ca un omagiu acestui simbol din mai multe variante ale acestuia in interpretare unor designeri renumiti.

Unul dintre motivele pentru care imi place mult mai mult ce fac acum este ca munca mea este palpabila, ca pot sa arat cu degetul si sa zic “uite asta am facut eu”.

Nu am crezut ca pictura imi va aduce atata satisfactie. Ce sa mai zis despre faptul ca nu credeam ca voi avea rabdare sa pictez? Dar iata ca s-a intamplat si e o lectie in plus ca mai am multe de aflat despre mine insami. :)

Este minunat cand termini o lucrare de care esti multumit(a) cum te poate incarca aceasta cu energie si cum zburzi pe strada ranjind la toti trecatorii. Sunt fericita pentru decizia pe care am facut-o anul asta. Imi dau seama acum ca nu as fi putut obtine in momentul de fata WOW-ul de la un client care sa-mi ofere aceeasi stare de satisfactie pe care o am pictand sau facand un design web.

Zilele astea am facut o pictura sa zicem (desi nu-mi dau seama foarte bine daca genul se indreapta spre pictura sau arta decorativa – asta o sa-mi spuna dna profesoara la urmatoarea ora) care imi place foarte mult. Avansez incet incet.

Se numeste Venus din Mexic… si am tinut s-o botez pentru ca inca de cand am pus creionul pe hartie am inceput sa chicotesc gandindu-ma “ma tin de prostii” si asta pentru ca palaria aceea statea pe capul lui Venus ca nu avea unde sa stea. Eu am ales s-o includ in pictura. :D

Iata rezultatul.

Venus din Mexic