De cateva zile citesc o carte intitulata Curajul de a fi tu insuti de Jacque Salomé. Am cumparat-o in weekend de la Targul de carte Kilipirim si se pare ca am facut o alegere foarte buna.
Mi-am zis de mai multe ori in timp ce o citeam “Cartea asta a fost scrisa pentru mine”. Autorul ne vorbeste intr-o maniera personala si usor de inteles despre principalele evenimente intalnite in viata fiecaruia dintre noi si care inevitabil ne transforma. Printre altele ni se povesteste despre componentele negative din fiecare, despre doliile pe care le purtam, despre cum ne pot afecta fizic sentimentele negative nemanifestate.
Cartea m-a impresionat de la primele pagini oferindu-mi un posibil raspuns la o intrebare care m-a macinat mult timp anul acesta. Iata extrasul revelator:
… asemenea oricarei fiinte umane sunt purtatorul unui dar fabulos, cel al vietii care mi-a fost lasata in grija inca de la conceperea mea. Un dar imaterial dar foarte real si tangibil, alcatuit dintr-o suma, dintr-o masa de energie si de iubire universala care mi-a fost incredintata si fata de care am datoria, asemeni oricarui alt barbat sau femeie, sa o dezvolt intr-o forma unica, cu toata libertatea posibila.
Intr-adevar tine de responsabilitatea mea:
fie sa consum pur si simplu, sa risipesc, aceasta iubire si aceasta energie;
Astazi am fost la petrecerea de inaugurare a scolii Fabrica de tango. S-a tinut in club Fabrica si printre invitati au fost Alina Dumitrescu si ceilalti profesori de la Tango Brujo, reprezentanti ai ambasadei Argentina in Romania si multi cursanti de la Tango Brujo.
Lucia Marzan si ceilalti profesori de la noua scoala au avut un show foarte frumos. Mi-a placut foarte mult ca reprezentatia lor a fost un fel de sceneta si de asemenea am fost impresionata de calitatile de leader ale Luciei. O observam dansand si mi se parea ca are ceva din aliura lui Lucian de la LucianYMonica.
Absolut intamplator am avut ocazia sa vorbesc cu mama Luciei, dna Elena, care pe langa faptul ca este o femeie atragatoare si moderna este foarte simpatica si calda. Binenteles ca faptul ca este pestoaica la fel ca si mine ma face sa fiu subiectiva si sa o simpatizez si mai mult. Insa nu e numai asta. Admir increderea si sprijinul acordat fiicei ei pentru a savarsi acel act, care pentru unii pare nebunesc, de a renunta la o cariera promitatoare si a pleca pentru multe luni in Argentina pentru a-si urma un vis. Felicitari!
Mi-am dorit sa dansez tango de foarte mult timp! Tangoul pentru mine a fost intotdeauna ca fructul oprit. De fiecare data cand priveam dansatori de tango evoluand salivam. Cred ca m-am uitat la tango-urile de la Dansez pentru tine de zeci de ori. Mi-este destul de greu sa exprim cat de mult iubesc tangoul. Este ca o obsesie.
Nu stiu ce m-a impiedicat sa studiez pana anul acesta. Important este ca in februarie am decis sa incep cursurile de tango argentinian la scoala Tango Tangent.
Cand am ajuns la prima ora, cu o intarziere destul de mare, am intrat intr-o sala nu foarte mare dar plina de oameni. Unii dansau, altii vorbeau si restul priveau de pe margine. Nu stiam cine sunt profesorii si nu stiam ce trebuie sa fac. Am gandit atunci “ce dezamagire, sigur nu o sa fie cine stie ce cursul asta”. Dar, imediat, s-a oprit muzica, s-a eliberat centrul si a inceput sa vorbeasca profesorul. M-am indragostit pe loc. Mi-a placut atat de mult pasiunea cu care profesorul vorbea despre tango incat am fost sigura imediat ca ceea ce am gandit mai devreme a fost o simpla prejudecata si cursul va fi minunat.
Asa a si fost. Pe langa faptul ca Dan si Amalia imi sunt foarte dragi, am avut parte si de niste colegi foarte draguti si cu o puternica pasiune pentru tango.
Dealungul timpului unii au disparut, ne-am imputinat, au ramas doar cei pentru care interesul era real.
Cei care au ramas insa sunt foarte uniti. Asta imi place cel mai mult la aceasta comunitate. Toti se cunosc intre ei, se indragesc si discuta cu placere despre o pasiune comuna si care creeaza dependenta puternica.
Am plecat sambata de dimineata la ora 6:30 cu autocarul. Destinatia: Cabana Piscul Negru. Am ajuns aici in jurul orei 12 si am campat.
In primele doua zile nu am facut trasee. Ne-am aranjat corturile, am facut echipele care vor gati in fiecare zi, am facut mancare, baietii au adus lemne din padure, am stat in jurul focului, am glumit, am barfit…
Luni a venit timpul primului traseu, spre Varful Lespezi. Cum nu mai urcasem pe munte din mai, cand am fost in Ciucas, pentru mine a fost greu sa ajung pe varf. Eram mereu la 100m in spatele grupului si abia reuseam sa fac urmatorul pas. Din fericire am niste colegi foarte draguti. Beatrice (zisa Minora) mi-a imprumutat betele ei si cu totii m-au felicitat cand, in sfarsit, dupa vreo 20 de minute am reusit si eu sa ajung in varf.
La coborare intotdeauna este mai usor, asta binenteles daca stii sa calci. Pentru ca altfel poti sa-ti distrugi unghiile de la picioare sau sa-ti sucest gleznele.
A fost un traseu de 6-7 ore. Ne-am intors la tabara pentru a pregati masa de dupa amiaza si cina.
Marti destinatia a fost Varful Negoiu. Traseul a fost mai lung si mai greu si din pacate nu am reusit sa ajung in varf. M-am oprit la Lacul Caltun, unde de altfel, este o priveliste superba. Ajunsi acolo am stat putin in refugiu, sa ne incalzim, pentru ca afara era ceata si frig. Am intalnit niste oameni draguti care plecasera singuri prin Fagaras pentru o tura de doua saptamani. Am stat putin de vorba cu ei dupa care ne-am intors catre tabara, singuri, doar eu si Dima.
Miercuri am facut rapel. A fost o experienta foarte placuta. Stiam ca o sa ma descurc si asa a fost.
Joi am mers catre Vf Vanatoarea lui Buteanu. Pana sa ajungem acolo trebuia sa trecem pe la Lacul Capra. Vremea nu a fost cu noi si ne-am oprit la Lacul Capra, pentru ca apoi sa ne intoarcem pe un alt traseu, pe la Balea Lac, unde de altfel ne-am oprit sa bem un ceai, o bere, dupa preferinte.
Vineri am facut orientare si tiroliana.
Pentru orientare s-au creat echipe de catre 3 oameni dintre care unul era cel care tinea busola si indica directia de mers si ceilalti doi erau cautatorii. Am cazut in echipa cu Teo si Stefan, intrucat s-au tras la sorti echipele. Desi am insistat sa fiu cea care tine busola, Teo s-a incapatanat sa fie el in acest rol asa ca am fost nevoita sa fiu cautator si sa ma misc foarte repede. Mi-era teama de asta insa m-am descurcat foarte bine. Ca dovada ca echipa noastra a castigat concursul.
Tiroliana nu am reusit sa fac pentru ca nu am avut suficienta forta in brate si nici suficienta determinare. M-am enervat dupa ce am cazut de 3 ori in ham si ma roteam in jurul corzii si am renuntat.
Cu putin efort si putina vointa in viitor voi ajunge si pe Negoiu si voi face si tiroliana. :)
Una dintre cele mai inteligente povestioare-glumite pe care le-am auzit este aceasta:
Ziua de nastere a doi frati gemeni,unul optimist si celalalt pesimist.Pesimistul primeste cadou de la parinti un trenulet electric iar optimistul o balega de cal. Optimistul il intreaba pe pesimist:
- Tu ce cadou ai primit?
- Pai ce sa zic, am primit un trenulet electric…
- Si esti multumit?…
- Ce sa zic, asa si asa…
- Pai de ce? Fii ma bucuros! zice optimistul.
- Cum sa fiu, daca se strica? Trebuie sa ma duc cu el la reparat. Cine stie daca gasesc pe careva sa mi-l repare? Cine stie daca o sa vrea sa mi-l repare … daca pe drum pana acolo da vreo masina peste mine? Ha, ce zici? Daca mor? Vezi ce se poate intampla din cauza unui nenorocit de trenulet electric? … Dar tu, tu ce-ai primit?
Optimistul raspunde:
- Ma, eu am primit un cal, da’ nu-l gasesc!
Este atat de important cum alegi sa vezi intamplarile din viata ta.
un efort de vointa facut pentru a vedea partea plina a paharului iti poate schimba viata semnificativ. Si nu pentru ca esti bucuros in loc de a fi trist ci pentru ca optimismul iti aduce cu el speranta si speranta aduce cu ea curajul de a aspira cat mai sus.
Sambata, 11 Iulie, am fost la un training de Customer Service organizat de Vision Consulting.
Trainerul se numeste Alexandra Popa si are o experienta de peste 7 ani in domeniu, daca am retinut bine.
Am tinut sa scriu despre acest training pentru ca a fost una dintre acele experiente placute care simt ca a contribuit la dezvoltarea mea profesionala dar si personala.
Auzim unele lucruri de atat de multe ori si le consideram atat de evidente incat … nu le respectam. E vorba de clisee. Si nu le respectam pentru ca par foarte neinsemnate si prea simple ca sa reprezinte o solutie. De cele mai multe ori lucrurile acestea fac toata diferenta.
De multe ori un client cumpara persoana nu firma. Foarte adevarat. Am mai auzit-o de multe ori insa la acest training am si inteles-o, am simtit-o. Poate pentru ca Alexandra este una dintre acele persoane care practica ceea ce preda si poate pentru ca m-a facut sa-mi placa destul de mult training-ul incat sa vreau sa merg si la alte training-uri de la Vision Consulting.
Suntem la dispozitia clientului. In unele situatii aceasta afirmatie poate fi considerata dificila. Dar daca stai sa te gandesti ce placut te-ai simtit ultima data cand un furnizor te-a tratat cu cea mai mare atentie, politete si ti-a oferit chiar mai mult decat ai cerut nu poti sa nu dai dreptate acestei afirmatii.
Acestea sunt doar doua dintre cliseele pe care credeam ca le practic dar le-am inteles in sfarsit la acest training.
In plus mi-a placut foarte mult flexibilitatea de care a dat dovada Alexandra reusind sa abordeze atat subiectele pe care le avea pregatite cat si cele care s-au iscat pe loc la training. Am povestit cazuri personale, am discutat nelamuririle fiecaruia.
Joculetele au fost foarte dragute, utile si strecurate la momentul potrivit.
Recomand cu caldura acest training de Customer Service. Mai multe detalii aici.
De pe la inceputul acestui an am inceput sa ma gandesc in mod serios la sensul vietii. Binenteles ca nu este prima oara cand mi-am pus intrebarea “Care este sensul vietii?” insa este prima oara cand am facut atatea eforturi pentru a gasi un raspuns.
Inca nu am gasit un raspuns clar si concis si chiar ma intreb daca exista unul.
Am ajuns, insa, la niste serii de intrebari si la cateva concluzii. Iata-le:
1. “Sensul vietii este acelasi pentru toata lumea?”.
Raspuns: Nu. Sensul vietii ni-l alegem fiecare dintre noi. Unii in mod rational, altii fara sa constientizeze.
2. “Cum stii ca ai gasit cu adevarat sensul vietii?”
Raspuns: Vei simti asta. Cand simti o liniste interioara, cand simti ca totul este echilibrat si iti vine sa zambesti la tot ce te inconjoara atunci e de bine.
3. “Are rost sa ma intreb in continuu care este sensul vietii? Mi-e teama ca nu voi ajunge nicaieri. Mi-e teama ca imi voi da seama ca nu imi pot gasi un sens al vietii.”
Raspuns: Are rost. Este normal sa-mi fie teama pentru ca explorarea necunoscutului intotdeauna aduce cu ea teama. Trebuie sa-mi pastrez speranta. Cu siguranta exista un sens al vietii. Trebuie sa am puterea sa ma impac cu el sau sa lupt pentru el.
—-
De Pasti mi-am luat o saptamana libera special pentru a ma gandi la lucurile astea. Am fost la tara unde este liniste, aer curat, verdeata si unde lucrurile par mai simple.
Intr-adevar la tara lucrurile sunt mai simple. Orasul aduce cu el multe tentatii, multe optiuni … te ameteste.
M-am intrebat care poate sa fie sensul vietii pentru un om care se naste si moare la tara. Taranul mereu este obisnuit cu munca grea dar si cu traiul sanatos. Fiecare zi este asemanatoare pentru el. Deseori am auzit de la batranii de la tara ca traiesc pentru a-i ajuta pe copii cu o bucata de branza sau niste carne de Craciun.
Asta am vazut in satul bunicilor mei insa la televizor am vazut si altfel de sate: in care se pastreaza traditia, in care sunt oameni inventivi care creeaza ceva. Atunci m-am gandit: oamenii astia comparativ cu ceilati au dat un sens in plus vietii lor. Si de aici am ajuns la urmatoarea intrebare: Nu cumva sensul vietii are legatura cu explorarea si imbogatirea propriului univers plecand de la lucrurile care iti fac placere?
Pana acum ma gandeam la viata ca la o evolutie pe verticala. Ai un job si trebuie sa evoluezi in aceeasi directie pana ajungi la o pozitie de top. Ai o relatie care este ca si construirea unei case: pui caramida dupa caramida.
Acum ma intreb de ce sa nu fie o evolutie pe orizontala? Viata poate fi ca o retea. La inceput sa vezi doar niste noduri care te inconjoara, apoi sa ai curajul sa sari din nod in nod si sa stai in fiecare cat timp iti e bine apoi sa sari mai departe, sa te intorci daca vrei … sa-ti explorezi reteaua.
Cu ceva timp in urma Mihai a abordat la brainrock subiectul gandirii pozitive. Cum spunea el este un element foarte important pe care poporul roman se pare ca il ignora in mare parte.
Ideea asta o sustin si eu, am observat-o dar niciodata nu m-am gandit sa fac putin research pe tema asta. Intrebarea care m-a macinat a fost urmatoarea: de unde se trage aceasta lipsa de gandire pozitiva la romani si cum se diferentiaza popoarele in sensul asta?
Lipsa de lumina. Am citit un articol conform caruia 1 din 10 persoane sufera de depresia specifica anotimpurilor. Oamenii de mai aproape de Ecuator se pare ca sunt mai binedispusi pentru ca lumina afecteaza in mod pozitiv gandirea. Lumina insuficienta poate exista in orice anotimp datorita spatiilor prost luminate (de la serviciu spre exemplu). Aceasta provoaca secretia de melatonina de catre glanda pineala care provoaca o stare de somnolenta/oboseala sau lipsa de chef. O solutie o reprezinta terapia cu lumina care consta in privirea pentru un timp scurt (15-30 min) a unor cutii speciale cu lumina. E important ca cel putin iarna si toamna sa avem lumina multa.
Mediul. Daca provenim dintr-o familie de plangaciosi este foarte probabil ca si noi sa fim la fel. Asta nu inseamna, insa, ca este ceva ireversibil.
Varsta. Multi oameni care trec de varsta de 30-40 de ani incep sa stranga o gramada de regrete legate de lucrurile pe care nu avut curajul sau sansa sa le realizeze. Aceste regrete se transforma in amaraciuni care ii fac sa vada lucrurile mai putin roz.
Cum putem totusi sa crestem numarul de ganduri pozitive?
Rabdarea. In orice situatie exista si o varianta pozitiva sau macar pentru orice problema exista o solutie. Trebuie doar sa avem rabdarea si seninatatea sa o vedem/gasim.
Aromoterapia. Aromele de trandafir se pare ca sunt antidepresive iar cele de mandarine redau buna dispozitie.
Alimentatia. Exista o substanta in organismul nostru numita serotonina (“hormonul fericirii”) care este responsabila cu starea noastra de bine. Pentru un nivel al serotoninei ridicat trebuie sa mancam produse bogate in carbohidrati complexi. Pe de alta parte, persoanele care consuma multe legume si cereale, consuma implicit cadmiu care determina scaderea serotoninei si deci afecteaza si starea de bine.
Sportul (miscarea). Oricine a facut sport stie cum te simti dupa.
Orice alta metoda de relaxare (masaj, yoga, meditatie, exercitii de respiratie, etc). Important este sa incercam pentru a ne da seama ce functioneaza pentru fiecare dintre noi.
Dar pana la orice forma de terapie si metoda de relaxare, vointa este cea care ne poate ajuta. Gandurile pot fi controlate. Atunci cand te suprinzi gandind negativ poti foarte bine sa te opresti si sa te intrebi “Ce s-ar intampla daca as gandi pozitiv in schimb?” sau sa-ti spui “Voi considera o provocare sa gasesc partea pozitiva in aceasta intamplare nefericita”.
Si binenteles nu strica sa te gandesti in urma la lucrurile pozitive din viata ta, sa ti le enumeri si sa fii recunoscator/toare peentru ele.
La final un filmulet foarte dragut si cu un mesaj mai mult decat graitor. “Lucrurile nu sunt cum par la prima vedere. Gandeste pozitiv”.
Doctorul Helen Fisher ne vorbeste despre dorinta, atasament si dragstea adevarata sau “romantic love”. Daca fiecare dintre noi am deveni putin mai constienti legat de motivul pentru care facem anumite alegeri … world would be a better place. :))
Prima data cand am auzit de micromanagement a fost la vechiul job cand managerul (Gerard Szatvanyi) m-a atentionat ca asta fac eu si ca as putea sa deleg in totalitate unele task-uri fara sa incerc sa repar singura munca celorlalti.
Am devenit atunci constienta de aceasta situatie insa acum privind in urma imi dau seama ca am continuat sa fac micromanagement.
Cred ca acest lucru se intampla oamenilor tehnici care avanseaza la o pozitie de middle management fara sa-si dea seama, insa, ca o data cu cresterea lor trebuie sa se axeze mai mult pe construirea unor abilitati de negociere, comunicare, motivare etc.
a management style where a manager closely observes or controls the work of his or her subordinates or employees. Micromanagement is generally used as a negative term
Ceea ce trebuie adaugat este ca micromanagementul nu este legat numai de relatia dintre un sef si subordonatii sai ci poate aparea intre oricare dintre membrii unei echipe.
Mai mult decat atat micromanagementul poate aparea si in relatia dintre un client si furnizor, cazul acesta fiind cred cel mai greu de rezolvat.
Cateva exemple de micromanagement
Micromanagementul cel mai grav este atunci cand seful vine si iti spune ca metoda in care faci tu un lucru nu este buna pentru ca pur si simplu nu este cea pe care el o foloseste si te obliga sa-ti schimbi metoda pentru a te putea verifica.
Tot micromanagement este atunci cand angajatul isi stabileste o anumita lista de prioritati pe o zi si seful intervine in programul acestuia pentru a-l schimba. Binenteles aici pot fii mai multe cauze. Uneori este necesara interventia pentru ca apar lucruri neprevazute. Indiferent de motiv, insa, angajatul se va simti fara doar si poate frustrat.
De unde se trage micromanagementul?
Micromanegementul se poate trage fie dintr-o atentie excesiva la detalii, fie dintr-o dorinta de a dovedi ceva superiorului, fie dintr-o nevoie exagerata de a detine controlul.
Se pare ca una dintre presupusele scuze ale unui micromanager ar fii ca stilul lui/ei este de fapt “structurat si organizat” ceea ce m-a amuzat, acestea fiind exact cuvintele pe care le folosesc si eu.
Efectele secundare ale micromanagementului
- transmiterea unui mesaj negativ: “nu am incredere in tine”, “nu cred ca poti face jobul acesta singur/a” implicit demotivarea persoanei respective;
- daca este vorba de un micromanagement drastic si manifestat fata de toti oamenii din echipa atunci rezultatul muncii unei intregi echipe este de fapt viziunea unui singur om care este mai putin probabil sa fie calitativa decat daca era rezultatul unui brainstorm de idei al echipei;
Exista totusi cazuri in care micromanagementul este un lucru pozitiv?
Aici ii dau dreptate lui Michael Eisner (fost CEO la Walt Disney) care afirma intr-o conferinta ca micromanagementul e ok sa apara ca o actiune in urma unei idei mai bune. Cu alte cuvinte daca managerul observa ca un rezultat nu serveste in totalitate scopului inital fie din cauza ca oamenii implicati direct s-au concentrat pe alte scopuri intermediare (design, siguranta in folosire) fie pentru ca a fost o scapare, atunci este ok sa intervina pentru a corecta greseala.
Ca un raspuns personal la intrebarea din titlu: da, poti evita micromanagemntul.
Pentru asta trebuie sa fii in primul rand constient ca esti un micromanager. Ca pentru orice problema acceptarea este primul pas spre rezolvare. Apoi trebuie sa-ti invingi orgoliul personal si sa fii constient care iti este rolul in echipa. Ideile tale pot fi interesante insa pana la urma cei care sunt specializati pentru un anumit job stiu mai bine.
Un articol interesant despre cum sa te vindeci de micromanagement este aici.
La final un filmulet amuzant legat de micromanagement:
De cateva zile citesc o carte intitulata Curajul de a fi tu insuti de Jacque Salomé. Am cumparat-o in weekend de la Targul de carte Kilipirim si se pare ca am facut o alegere foarte buna.
